Brazilian JuJitsu


Jiu Jitsu Brazilian , cunoscut şi ca BJJ, după prescurtarea din limba engleză (Brazilian Jiu Jitsu) sau Gracie Jiu Jitsu, este o artă marţială şi un sport de contact care se bazează pe lupta la sol şi care prin folosirea tehnicilor articulare şi a strangulărilor îl forţează pe oponent să renunţe la luptă. Pe principiul folosirii cât mai eficiente a tehnicii şi în special a pârghiilor, în dauna atributelor fizice (greutate, forţă explozivă, alonjă etc.), un practicant fără atribute fizice de excepţie are şanse de reuşită ridicate în luptă, în faţa unui adversar superior din punct de vedere fizic. Stilul a fost creat la începutul secolului 20 de către familia Gracie, în Brazilia. BJJ-ul poate fi practicat pentru auto-apărare, pentru aspectul competiţional (gi şi no gi) sau pentru competiţiile de arte marţiale mixte (Mixed Martial Arts sau MMA).

Începuturile

Mitsuyo Maeda (cunoscut şi sub numele Conde Koma sau Count Combat în engleză), un practicant japonez de judo şi membru al Kodokan, a sosit în Brazilia pe 14 noiembrie 1914. Maeda plecase din Japonia în 1904, la îndemnul fondatorului judo-ului, Jigoro Kano, pentru a populariza această artă marţială. Până la sosirea în Brazilia, Maeda călătorise în numeroase alte ţări oferind demonstraţii de judo şi acceptând provocări la luptă din partea practicanţilor de lupte libere, box, savate etc. Japonezul era unul dintre cei mai proeminenţi practicanţi de judo ai Kodokan-ului şi un specialist în lupta la sol.

Există surse care susţin că BJJ-ul este un stil dezvoltat din Jujutsu japonez şi că Maeda era un jujutsuka. Cu toate acestea, Maeda nu s-a pregătit niciodată în Jujutsu. În adolescenţă s-a antrenat în Sumo, dar, ulterior, auzind de succesul repurtat de Judo în confruntările contra Jujutsu, a devenit un student al Kodokan Judo, sub tutela lui Kano. Maeda a fost promovat la centura neagră 7 Dan în 1940, anul premergător morţii sale.

Originea numelui

Atunci când Maeda a părăsit Japonia, Judo-ul era cunoscut mai mult sub denumirea Kano Jiu Jitsu sau, generic, Jiu Jitsu. Astfel se explică de ce atunci când japonezul a sosit în Brazilia, alături de colegul sau Satake, ziarele au folosit denumirea Jiu Jitsu, deşi cei doi reprezentau Kodokan Judo. La sosirea în SUA a unora dintre membrii familiei Gracie, pentru răspândirea noii arte, aceasta a fost numită Gracie Jiu Jitsu. Denumirea însă a devenit marcă înregistrată a lui Rorion Gracie (fiul cel mare al lui Helio) şi, cu timpul, Brazilian Jiu Jitsu a fost denumirea care s-a împământenit. Cu toate acestea, în special pe filiera Helio a familei Gracie, Gracie Jiu Jitsu se axează pe aspectul auto-apărării, faţă de tendinţa competiţională din ultimii ani a Jiu Jitsu brazilian.

Dezvoltare

Maeda a făcut cunoştinţă cu un influent om de afaceri brazilian, Gastão Gracie, care avea să-i ofere ajutorul său pentru a se integra în Brazilia. În 1917, Carlos, fiul lui Gastão, a asistat, la vârsta de 14 ani, la o demonstraţie susţinută de Maeda la Teatro da Paz şi s-a hotărât să înveţe Jiu Jitsu. Japonezul l-a acceptat ca student, iar Carlos avea să devină unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Gracie Jiu Jitsu şi unul dintre marii contributori la dezvoltarea stilului.

În 1921, Gastão Gracie şi întreaga sa familie, s-au mutat în Rio de Janeiro. Carlos, atunci în vârstă de 17 ani, a transmis bagajul său de cunoştinţe fraţilor săi Osvaldo, Gastão jr. şi Jorge. Helio era prea tânăr şi avea o constituţie prea fragilă pentru a învăţa arta şi datorită stării de sănătate îi fusese interzisă participarea activă la antrenamente. Cu toate acestea, Helio a învăţat Jiu Jitsu privindu-i pe fraţii săi. În lipsa fraţilor săi de la sală, Helio a avut ocazia să acorde un antrenament privat unuia dintre elevi. Acestuia i-a plăcut modalitatea de predare a lui Helio şi a decis să se antreneze doar cu el. Cu timpul Helio a descoperit că trebuie să modifice tehnicile pe care fraţii săi le foloseau, pentru a se adapta lipsei lui de atribute fizice.

Împreună cu fraţii săi, Helio a continuat să modifice tehnicile şi pentru a dovedi eficienţa acestora a disputat lupte fără reguli (vale tudo, precursoare ale MMA-ului actual) sau cu reguli reduse, împotriva practicanţilor din alte stiluri.

Faima

Jiu Jitsu brazilian a ajuns faimos la nivel mondial la începutul anilor '90, atunci când fiul lui Helio, Royce Gracie, a câştigat primul, al doilea şi al patrulea Ultimate Fighting Championship (UFC), competiţie cu reguli limitate în stil eliminatoriu, ce opunea practicanţi din cele mai diferite stiluri, fără categorii de greutate sau limită de timp. De cele mai multe ori, Royce a luptat împotriva unor adversari mai masivi, ce practicau stiluri precum: box, shoot-fighting, karate, judo, tae kwon do, kickbox, lupte libere etc. De atunci, BJJ-ul a devenit o necesitate pentru majoritatea luptătorilor de MMA şi a adus o importanţă covârşitoare luptei la sol.

În România

Jiu Jitsu Brazilian a început să fie practicat în mod organizat în România începând cu luna decembrie a anului 2004, atunci când Tudor Mihăiţă a pus bazele clubului Absoluto, în Bucureşti. La scurt timp au fost organizate primele seminarii cu practicanţi români de BJJ, din afara ţării, precum John Pop şi fraţii Vali Doczi şi Marius Doczi. În anul 2006, Absoluto a organizat primul seminar de talie internaţională, împreună cu Eddie Kone, centura maro sub Royler Gracie şi reprezentant al organizaţiei RGDA (Royler GracieîDavid Adiv) în Europa. Kone a continuat să viziteze constant România pentru seminarii şi în luna aprilie a anului 2007, Absoluto a devenit singurul clubul reprezentant al familiei Gracie în România, prin afilierea la organizaţia RGDA. Începând cu anul 2006, în România a luat fiinţă Organizaţia Română de Jiu Jitsu Brazilian (ORBJJ), condusă de Robert Mund şi afiliată la organizaţia Behring Jiu Jitsu. În România au fost organizate mai multe competiţii de Jiu Jitsu brazilian, iar la Cupa României la BJJ, ediţia 2007, au participat peste 50 de practicanţi din diferite stiluri de arte marţiale, precum judo, jujutsu, kempo, sambo, lupte libere, lupte greco-romane etc. Personalităţi ale artelor marţiale sau sporturilor de contact româneşti care au practicat sau practică Jiu Jitsu Brazilian: Ionuţ Atodiresei, Adrian Buda, Andrei Buda, Anatolie „Tolea” Ciumac, Ştefan Dediu, Daniel Ghiţă, Eugen Preda, Ciprian Sora, Marius Tiţă etc.

Stil de luptă

Jiu Jitsu brazilian se bazează pe ducerea luptei la sol şi folosirea tehnicilor articulare şi/sau a strangulărilor pentru a finaliza lupta. Premisa de la care pleacă este aceea că atributele fizice, precum greutatea, forţa explozivă, alonja etc. pot fi mult mai uşor negate în lupta la sol.

Sportul permite folosirea unui arsenal numeros de tehnici de proiectare. Din momentul în care adversarul este la pământ, practicantul este interesat de obţinerea unui control cât mai bun, îmbunătăţirea poziţiei faţă de adversar şi finalizarea acestuia printr-o tehnică ce foloseşte principiul părghiilor.

Tipuri de finalizare

Majoritatea finalizărilor sunt grupate în două categorii: articulare şi strangulări. Tehnicile articulare implică izolarea unui membru al adversarului şi crearea unei părghii prin folosirea propriului corp pentru a forţa una dintre articulaţiile acelui membru peste limitele sale de rezistenţă la presiune sau torsiune. Strangulările se împart la rândul lor în două categorii: respiratorii şi circulatorii.

Tehnicile de finalizare respiratorii implică blocarea traheei adversarului prin exercitarea de presiune. Folosirea unei astfel de tehnici poate duce la imposibilitatea adversarului de a mai respira, fiind necesară realizarea unei trahectomii. Tehnicile de finalizare circulatorii implică blocarea uneia sau ambelor carotide prin exercitarea de presiune. Menţinerea acestei tehnici împiedică circulaţia sângelui către creier, iar adversarul îşi va pierde cunoştinţa. În sparring şi competiţii, presiunea este mărită gradual pentru a-i oferi partenerului de antrenament sau adversarului posibilitatea de a renunţa la luptă. Renunţarea la luptă este indicată fie verbal, fie prin lovirea repetată a propriului corp, a solului sau a adversarului.

Un alt tip de finalizare, mai rar întâlnit este cel compresiv. În acest caz, muşchii adversarului sunt supuşi presiunii unui membru (de obicei piciorul, în dreptul tibiei sau antebraţul), rezultând o durere acută. Acest tip de finalizare poate duce la o serioasă vătămare a muşchiului sau la hiperextinderea unei articulaţii.

Antrenamentele

Jiu Jitsu brazilian pentru competiţii se axează pe finalizări fără folosirea loviturilor. Această situaţie permite practicanţilor simularea perfectă a unei situaţii de luptă, în special în sparring. Jiu Jitsu brazilian pentru autoapărare se axează pe finalizări fără folosirea extensivă a loviturilor. Acestea din urmă sunt folosite fie pentru a pregăti ducerea luptei la sol, deschiderea de oportunităţi sau finalizare în lupta la sol.

Gradarea

Practicanţii de Jiu Jitsu brazilian sunt gradaţi prin centuri. Acestea sunt, în ordine crescătoare a nivelului de cunoştinţe: albe, galbene, portocalii şi verzi (sub 16 ani) albe, albastre, mov, maro şi negre (16 ani şi peste). Standardele pentru gradare variază de la un club la altul, dar aspectul pe care majoritatea instructorilor îl urmărşete este: dovedirea cunoştinţelor tehnice în situaţii de sparring sau competiţie. Cunoştinţele sunt evaluate după numărul de tehnici asimilate şi eficienţa acestora în situaţiile menţionate. Jiu Jitsu brazilian este un stil extrem de personal, iar practicanţii sunt încurajaţi să-şi adapteze tehnicile nevoilor lor fizice. Scopul final este eficienţa şi nu aspectul estetic.

Competiţiile joacă de foarte multe ori un rol important în gradare, pentru că dau posibilitatea instructorului să aprecieze nivelul propriilor elevi, în faţa celor de aceeaşi gradaţie ai unui alt club. Sunt multe situaţiile când promovările sunt făcute după participarea cu succes la o competiţie. O altă situaţie în care un practicant este promovat, se întâmplă atunci când respectivul finalizează constant partenerii de antrenament de acelaşi grad cu al său şi poate face sparring de la egal la egal cu unul sau mai mulţi dintre partenerii de la gradul superior.

Competiţiile între cluburi şi importanţa acordată gradării este un alt aspect esenţial pentru menţinerea standardelor în Jiu Jitsu brazilian şi, totodată, elimnarea posibilităţii gradării necuvenite. Este extrem de redus numărul cluburilor care practică examenul de centură, iar acesta, în afara aspectului practic (demonstrarea tehnicilor, sparring-ul etc.), poate conţine o probă orală şi/sau scrisă.

Majoritatea cluburilor (în special în afara Braziliei) foloseşte sistemul treselor, pentru a avalua progresul în cadrul unei anumite centuri. Tresele pot ajunge până la 4, a cincea însemnând deja trecerea la centura superioară.