Kickbox


Kickboxing reprezinta un termen generic care defineste ansamblul de sporturi de lupta de lovire caracterizate prin :

- Lupta sportiva intre doi combatanti prin schimb de lovituri, cu diverse grade de permisivitate a contactului (incepand de la contact limitat si numar de lovituri limitate pana la lovituri nelimitate ca numar si contact cu intentie de knockout al adversarului – „fullcontact”);

- Timpul de lupta impartit intr-un numar variat de reprize cu pauza intre reprize;

- Desfasurarea luptei in conditiile supravegherii de catre arbitri si a unor norme de securitate pentru sportivi destinate sa evite in cel mai mare grad ranirile ireversibile;

- Folosirea unor seturi de procedee de lovire permise, functie de mai multe grupe de reguli, care pot include, lovituri de brat, de picior, de genunchi si de cot;

- Limitarea tehnicilor de proiectare si interzicerea tehnicilor de grappling (agatare, procedee articulare, sugrumare, lupta la sol).

In sporturile de lupta, kickboxing este considerat ca familia de discipline sportive apartinand „striking arts” (sporturi de lovire), spre deosebire de disciplinele sportive de lupta unde victoria se obtine prin proiectare/imobilizare/strangulare/procedee articulare, cunoscute ca „grappling” (exemple – judo, lupte libere, grecoromane, jujutsu etc.) si de disciplinele mixte (cunoscute ca „Mixed Martial Arts” sau MMA) in care sunt permise in diferite grade si lovirea si tranta cu adversarul (exemple – UFC, ValeTudo, Pankration).

Kickboxing are, in functie de organizatia promotoare, mai multe seturi de reguli,care genereaza disciplinele de lupta. In afara disciplinelor de lupta propriu zise, se practica discipline cu caracter demonstrativ (non-combativ).

Istoric, sporturi de lupta similare cu kickboxing s-au practicat din cele mai vechi timpuri, existand atestarea unor competitii martiale de acest gen inca din antichitatea timpurie (Egiptul antic). In privinta termenului de kickboxing, trebuie facuta o diferenta intre notiunea de kickboxing care a fost consacrata ca termen generic pentru sporturile de lupta de lovire ("striking arts") si kickboxing inteles ca evolutia unor stiluri de lupta de la arta martiala la sport martial.
Kickboxing, ca evolutie a unor stiluri de lupta spre sport martial, are doua radacini:

- Kickboxing "high-kick" sau full-contact.

A aparut din artele martiale (predominant karate si taekwondo) modificate de practicanti din Europa si America, in dorinta de a crea un sport de ring bazat pe lovituri de picior din stilurile mentionate combinat cu tehnicile de brat din boxul clasic. A fost numit initial "fullcontact karate", apoi "kickboxing highkick" (permitand lovituri de picior numai peste nivelul centurii) sau, mai simplu, "fullcontact".
Pionierii disciplinei sunt Georg Bruckner, fondatorul WAKO si organizatorul primelor evenimente sportive de gen la nivel mondial si Dominic Valera (in Europa) iar in USA - Mike Anderson, Bill Wallace si Benny Urquidez. Termenul de fullcontact la anglosaxoni a devenit sinonim cu kickboxing highkick ; de provenienta asiatica (mai ales japoneza), avand radacinile in evolutia unor stiluri desprinse din kyokushin karate. In setul de reguli de kickbox lowkick, pe langa arsenalul din fullcontact, sunt permise lovituri cu tibia pe coapsa atat pe exterior cat si pe interior (lowkicks).

Kenji Kurosaki si Tadashi Nakamura - impreuna cu Akio Fujiwara, cunoscut si ca Noboru Osawa sunt fondatorii kickboxingului japonez, intrat in nomenclatura internationala ca "lowkick" sau "Oriental rules kickboxing". Fosti elevi ai celebrului Masutatsu Oyama, parintele kyokushin karate, ei au facut parte din echipa de karateka ce s-a distins prin infrangerea celor mai buni luptatori de Muay Thai in 1962 ca urmare a unei provocari adresate de acestia tuturor practicantilor de arte martiale japoneze, la care numai Kyokushinkaikan a indraznit sa raspunda. Kurosaki sensei este conducatorul unei ramuri desprinse din kyokushin si colaborator apropiat al lui Jon Bluming, fondatorul Kyokushin Budokai.Nakamura, elevul si apoi colegul lui Kurosaki este fondatorul stilului Seido Karate

Pionierii kickboxingului cu reguli lowkick sunt luptatorii japonezi din echipa lui Mas Oyama care au luptat si invins pentru prima data o echipa de luptatori de Muay Thai de varf ca urmare a provocarii adresate de acestia practicantilor de karate la inceputul anilor '60: Tadashi Nakamura, Akio Fujiwara si Kenji Kurosaki.

Urmarea a fost o adversitate acum deja invechita (si dupa parerea mea si nefericita, dat fiind ca a dus la formarea a nenumarate prejudecati) intre practicantii de kyokushin karate si Muay Thai. Ea a inceput cu aceasta provocare, acum ajunsa legendara, adresata de practicantii de Muay Thai celor de karate la inceputul anilor '60 si s-a concretizat in meciurile dintre o echipa de 3 practicanti renumiti ai kyokushinului mentionati mai sus si 3 luptatori de Muay Thai. Ea s-a terminat cu o victorie 2-1 in favoarea japonezilor antrenati de Mas Oyama . De asemenea, exista o adversitate manifesta a stilistilor de box Thai contra practicantilor de fullcontact care, in special in America, au beneficiat de un adevarat (si agresiv) marketing al promotorilor lor, fiind descrisi ca "luptatori neinvinsi". Frecvent insa, luptatorii de fullcontact care s-au hazardat sa lupte cu thaiboxeri sub reguli de Muay Thai, datorita lipsei de experienta in setul de reguli mai permisiv, au sfarsit prin a fi luati de pe ring de coechipieri, cu coapsele "tocate" ! In replica, practicantii de reguli orientale amintesc tot timpul de susmentionata victorie a japonezilor in prima lupta cu thailandezii si de faptul ca luptatori ca Akio Fujiwara (numele de ring luat ca supranume cunoscut si ca Noboru Osawa) au fost stilisti plecati din kyokushin care au devenit campioni de Muay Thai reusind sa-i invinga pe thailandezi la ei acasa (Noboru Osawa nu numai ca a castigat primul meci mentionat mai sus, dar a devenit si primul non-thailandez care a reusit sa castige un titlu de campion pe stadionul Lumpini - cel mai bine cotat al profesionistilor de Muay Thai). Aceste victorii sunt vehiculate ca argumente "decisive" in favoarea unui stil sau altuia de foarte multi practicanti. Personal, cred ca aceste discutii sunt de fapt certuri sterile care nu duc nicaieri.
Daca cineva examineaza cu atentie modul in care regulile dau forma unei discipline de lupta, va gasi intotdeauna lucruri interesante in toate disciplinele de "striking". Fullcontact cu reguli de lovire peste centura are de partea lui combinatiile dinamice si spectaculoase cu alternante de lovituri brat/picior, mod de a se misca pe ring foarte dinamic, cu joc de pasi versatil, agil. Regulile orientale (lowkick) inseamna sa faci fata la lovituri agresive la coapsa si implica tehnica de box excelenta, care nu seamana cu cea din boxul clasic ci are un joc de pasi si o dinamica a loviturilor mult diferite. Regulile de lowkick nepermitand clinciul, luptatorii trebuie, ca sa poata evita barajul de lowkick al adversarului, sa aiba excelent simt al distantei cand lanseaza procedeele de box, simt al echilibrului, joc de pasi cu foarte bun timing; dupa mai multe reprize cand s-au schimbat lowkicks si fiecare sportiv are coapsele mai mult sau mai putin "masacrate", trebuie sa ai box exploziv si foarte mult spirit combativ ca sa descurajezi adversarul si sa mergi la victorie.Muay Thai are o logica impecabila a combinatiilor brat-picior si cot-genunchi, are nevoie de excelent simt al echilibrului pentru a conduce clinciul atat cu duritate cat si cu suplete. In majoritatea federatiilor de kickboxing exista si discipline in care regulile sunt mai restrictive decat ale sporturilor fullcontact. Formatul lightcontact are aceleasi reguli ca fullcontact highkick privind procedeele permise dar loviturile trebuie date cu control, nefiind permis asaltul cu intentie de knockl-out. Punctajul se stabileste functie de corectitudinea, rapiditatea si numarul tehnicilor plasate. Lightcontact este deschis mai ales juniorilor, in majoritatea tarilor (cu exceptia notabila a Thailandei) nefiind permisa desfasurarea de lupte in regim fullcontact sub varsta de 18 ani.
In formatul semicontact regulile sunt si mai restrictive, lupta fiind intrerupta de arbitru la prima lovitura valabila, se acorda punctajul respectiv si apoi meciul se reia. Semicontact este cel mai aproape de sistemul de lupta din karate traditional, fiind cunoscut in tarile anglosaxone sub aceeasi denumire generica ("pointfighting")
Desi practicantii de fullcontact exprima uneori opinii dispretuitoare despre disciplinele cu reguli restrictive, ele au in ultima instanta utilitatea lor - fie ca instrument de dezvoltare a aptitudinilor sportive pentru juniorii care vor sa lupte la fullcontact in seniorat (lightcontact) fie pentru persoane care nu au intentia sa devina luptatori de fullcontact dar vor sa dezvolte aptitudini pentru autoapararea elementara (semicontact, fiind un stil bazat pe lovituri rapide, este bun pentru a dezvolta o tehnica de autoaparare gen "musca si fugi"). Nefiind legate de riscuri mari de ranire ca disciplinele fullcontact, semi- si lightcontact permit o baza larga de masa si sunt sporturi spectaculoase si utile unei foarte bune conditii fizice.
Date fiind acestea, cred ca toti fanii sportului, luptatorii si antrenorii "au de unde alege". Cei mai buni luptatori amatori lupta de obicei in mai mult de o singura disciplina sau chiar in toate, chiar daca sunt eventual specializati intr-una mai mult decat in celelalte. Organizatiile oficiale promoveaza evenimente din toate seturile de reguli asa incat antrenorii si luptatorii sa-si poata exploata capacitatile selectiv functie de aptitudinile individuale. Pana la urma, cine e cel mai bun nu e o problema de reguli pentru ca un luptator bun este un luptator bun indiferent ce limite i se vor impune, prin modul de a se antrena si prin calitatile de care dispune. Asa incat parerea mea e ca "e loc pentru toti sub soare". Sectiunea tehnica a acestui site va include discutii detaliate si imagini despre rutinele de antrenament si tehnicile specifice ale fiecarei discipline.