Ninjutsu


Rădăcinile Ninjutsu-lui merg adânc in istoria Japoniei, şi sunt direct legate de clanurile de războinici, de lupta dintre acestea, segregarea socială şi specificul condiţiilor militare. Cu influenţe de pe continent prin intermediul refugiaţilor militari, al călugărilor războinici sau al refugiaţilor politici, din China sau Corea, primele forme ale ninjutsu-ului au fost concepute ca un sistem complet de viaţă, incluzând practici religioase, tehnici de fortificare a minţii şi trupului, forme de convieţuire, de armonizare cu ritmurile naturii, şi multe altele.

Acest nou concept a aparut şi s-a dezvoltat în câteva mici sate de războinici din provinciile japoneze istorice Iga şi Koga, în secolele al XI-lea şi al XII-lea (deşi cele mai multe şcoli de ninjutsu au fost codificate mai târziu, în secolul al XV-lea). Cu o guvernare proprie şi o poziţionare geografică excelentă, cele două regiuni au devenit, în perioada Kamakura (1185-1333), cunoscute pentru războinicii şi potentialul militar al acestora. Istoricii au inventariat aprox. 75 familii sau clanuri de războinici din regiunea Iga şi aprox. 53 din Koga care erau contractate în mod regulat de către castele conducătoare ale Japoniei. Cu o riguroasă organizare ierarhică (jonin - cel mai înalt nivel, chunin - nivel mediu şi genin - nivel de bază), familiile ninja variau de la clanuri mici la considerabile grupuri armate, disciplinate şi cu un potential combativ remarcabil. Au dobândit rapid o puternică faimă prin succesul operaţiunilor care le erau încredinţate, devenind o forţă care nu putea fi ignorată într-o situaţie conflictuală. Motiv pentru care, în intenţia de a stabiliza militar zona şi de a evita pericolele armate, generalul Oda Nobunaga s-a văzut nevoit să declanşeze, în 1581, campania istorică de exterminare a clanurilor de luptători ninja din provincia Iga. Deşi Nobunaga a reuşit să copleşească întreaga zonă, suprvieţuitorii s-au împrăştiat în alte regiuni şi au transmis de-a lungul generaţiilor arta şi cunoştintele lor.

 

 Opoziţia dintre credinţele şi practicile războinicilor Ninja şi cele ale samurailor a fost intens portretizată în cinematografia comercială asiatică sau americană, deşi în acele vremuri aceasta distincţie nu era foarte clară. Ambele caste de războinici aveau pregătire militară, dar susţinută de o filosofie de viaţă proprie. O situaţie istorică remarcabilă a fost când Hanzo Hattori (un ninja legendar al vremurilor sale) şi trupa din subordinea sa, au fost angajaţi ca gărzi de corp personale de către daimyo-ul (şi, mai târziu, shogun-ul) Tokugawa, după ce şi-au dovedit eficienţa într-una din acţiunile militare ale acestuia. Faptul, consemnat ca unul din momentele în care ninja au intrat în legitimitate, demonstrează relativitatea diferenţei dintre poziţia unui ninja şi cea a unui samurai.

Spre deosebire de codul onorific al samurailor, în abordarea unei situaţii de luptă, ninjutsu-ul punea preţ mai degrabă pe viaţă şi pe supravieţuire decât pe onoare, mai ales când aceasta strategie ducea la îndeplinirea ţelului propus. Mijlocul în sine nu era important, atât timp cât scopul putea să fie atins. Cu o astfel de atitudine, e de înţeles de ce ninja erau deseori angajaţi în secret de către daimyo pentru a îndeplini diverse misiuni considerate fie inacceptabile pentru casta samurailor, fie de un nivel de periculozitate cu totul excepţional.

 

După şogunatul Tokugawa, odată cu stabilizarea situaţiei militare şi politice, războinicii ninja au fost din ce în ce mai rar angajaţi, pacea devening, în mod ironic, cel mai mare duşman al lor. Cunoştinţele s-au transmis totuşi în interiorul clanurilor, şi ca nişte adevăraţi supravieţuitori, ninja au traversat secole întregi, păstrându-şi tradiţiile până în timpurile moderne, când aceastea pot fi studiate ca parte integrantă a istoriei şi culturii japoneze. Ninjutsu a fost readus în actualitate în anii 70, când Sensei Hatsumi fonda Bujinkan ca prima organizaţie publică oficială, care preda ninjutsu, depunând eforturi consistente pentru perceperea corectă şi serioasă a acesteia de către public. A acceptat elevi non-japonezi (lucru dificil în dojo-urile tradiţionale) şi, încetul cu încetul, ninjutsu-ul a devenit cunoscut in lumea largă.

O cotitură nefericită a aparut când ninjutsu-ul a devenit subiectul filmelor americane de buget şi calitate reduse din anii 70 - 80, promovând imaginea nerealistă a unui luptător misterios, cu puteri supraomeneşti, deseori malefice. Neînţelegerea artei ninjutsu, şi tendinţele comerciale oportuniste ale societăţii de consum au facut posibilă, pentru o mutime de practicanţi de arte marţiale "cu iniţiativă", specularea imaginii oferite de cinematografie pentru a crea peste noapte dojo-uri pline de cagule şi shuriken-uri, pentru amatorii de exotisme marţiale. Efectele unei astfel de publicităţi eronate persistă încă în opinia publică generală, termenul ninja fiind deseori sinomim cu asasin, erou imaginar, exponent al unor religii misterioase, sau asociat cu impostorii din artele marţiale. De unde şi responsabilitate organizaţiilor legitime de Ninpo/Ninjutsu de a oferi o percepţie corectă asupra acestei arte marţiale.

 

Organizaţiile actuale de Ninjutsu

În ziua de astăzi, există cateva organizaţii recunoscute şi atestate oficial, în care se poate studia Ninpo/Ninjutsu, şi care se bazează pe învăţăturile şi linia de transmisie ale lui Takamatsu Toshitsugu:

 

BujinkanBujinkan
"Casa Războinicului Divin"
武神館

Cea mai veche organizaţie contemporană a fost fondată de Soke Masaaki Hatsumi, în memoria învăţătorului său Takamatsu Toshitsugu, considerat a fi o adevărată legendă a artelor marţiale, ultimul mare ninja cunoscut în timpurile noastre. Înainte de a trece în nefiinţă în 1972, acesta a transmis lui Sensei Hatsumi titlul de mare maestru în 9 şcoli de arte marţiale tradiţionale pe care le moştenise de la bunicul său Shinryuken Toda şi de la Takage Masaturo Ishitani, şcoli care constituie actualmente baza disciplinei Budo Taijutsu aşa cum este ea învăţată în Bujinkan.

De-a lungul anilor, Sensei Hatsumi a perfectat, a sintetizat şi a transformat străvechea artă Ninjutsu în Ninpo-ul modern. Practica consta într-o serie de forme kihon (de bază) ale sistemului Bujinkan, o sinteză a celor 9 şcoli diferite combinate într-un manual denumit "Ten Chi Jin Ryaku no Maki" (Tratatul Cerului, al Pământului şi al Omului). În paralel, studenţii aprofundează tehnicile şi filozofia din documentele fundamentale ale fiecăreia dintre cele 9 şcoli (scroll-uri), pentru a-şi definitiva antrenamentul.

În Bujinkan există 10 nivele kyu (începători) şi 15 nivele dan.

 

 

Genbukan
"Şcoala care reuneşte profesioniştii artelor marţiale"

International Genbukan Ninpo Bugei a fost fondată in Noiembrie 1984 de către Marele Maestru Shoto Tanemura (fost membru Bujinkan), descendentul unei vechi şi respectabile familii de samurai. În dorinţa de a păstra integritatea vechilor tradiţii Ninja, învăţăturile din Genbukan Matsubishi Honbu dojo sunt orientate către practicarea artelor marţiale în forma şi spiritul lor tradiţional japonez.

Astfel, sensei Tanemura a organizat conceptele marţiale în Ninpo Sanjurokkei (cele 36 domenii de antrenament), constând în 18 forme de arte marţiale tradiţionale japoneze (Bugei Juhappan) în combinaţie cu cele 18 forme de Ninpo (Ninja Juhakei), tinzând către o abordare a disciplinelor Ninja în cea mai fidelă formă tradiţională japoneză.

 

 

 

Jinenkan™Jinenkan™
"Şcoala naturii"

Jinenkan™ a fost înfiinţat in 1996 de către Sensei Fumio "Unsui" Manaka (deasemenea fost membru Bujinkan). Scopul acestei organizaţii este de a permite studierea vechilor discipline de luptă japoneze cu accent pe naturaleţea mişcărilor în formele de bază ale tehnicilor.

Jinenkan este o organizaţie tradiţională, care îşi bazează conceptele pe vechile scrieri ale ryu-lor studiate. Cu cei 40 de ani de experienţă în vechile forme ale artelor marţiale, Sensei Unsui predă în dojo-uri din Statele Unite, Elveţia şi Japonia, forme şi tehnici fundamentale din Taijutsu, Bikenjutsu, Yarijutsu, Naginata-jutsu, deasemenea Tessen, Jutte, Kusari-fundo, Tanto, Bo, Hanbo, Jo, şi multe altele.

 

 

 

To-Shin Do® To-Shin Do®
"Calea inimii şi a sabiei"

To-Shin Do® a fost fondat în Dayton, Ohio, de către An-shu Stephen K. Hayes, primul student non-japonez al lui Sensei Hatsumi. Considerat a fi "părintele Ninjutsu-ului American" de către magazinul de arte marţiale Black Belt, An-shu Sensei Hayes predă din 1996 în centrele SKH Quest o formă modernă şi actualizată de Ninjutsu, adaptatând conceptele marţiale tradiţionale nevoilor şi metodelor moderne de predare din societatea contemporană.

Deasemenea, To-Shin Do® include studiul unor discipline mentale bazate pe tehnici de shugendo şi Tendai vajrayana, care erau utilizate de străvechii ninja pentru a utiliza la maximum potenţialul minţii şi spiritului uman.