Sumo


Sumo [sɯmoː] (în japoneză 相撲) este considerat de către mulţi ca fiind sportul naţional al Japoniei, având multe elemente rituale care îşi au originea în religia shinto.

Cu toate că are o vechime de peste 2000 de ani, a devenit sport profesionist abia în prima parte a perioadei Edo.

Echipamentul

Luptătorii, numiţi rikishi, nu poartă alt echipament decât o centură de mătase- numită mawashi, care este înfăşurată în mod repetat în jurul brâului, trecută printre picioare şi legată cu un nod la spate. Nu există reguli referitoare la felul în care trebuie să fie înfăşurată centura: unii rikishi preferă să o înfăşoare strâns de tot şi să o ude cu puţină apă, iar alţii, din contră, preferă să o lege mai liber. În turnee, dar nu şi la antrenamente, sub centură este prins un fel de şorţ- numit sagari- făcut din sfori (moi la luptătorii din categoriile inferioare, şi întărite prin scrobire la cei din cele două categorii superioare, juryō şi makuuchi). La antrenamente se folosesc centuri confecţionate din bumbac.

Dacă i se întâmplă cumva unui rikishi să i se desfacă centura complet în timpul unui meci (şi astfel să rămână gol-puşcă)- lucru rar, dar care s-a întâmplat de exemplu lui Asanokiri în 2000- luptătorul este descalificat în mod automat.

Tehnicile de lupă

Multe dintre tehnicile de luptă sunt legate de încercarea de a prinde centura adversarului cu una sau cu ambele mâini, în acelaşi timp încercând să-l blochezi ca să nu-ţi prindă centura proprie. Luptătorul care a prins bine centura adversarului cu ambele mâini, şi care de exemplu cu capul înfipt în pieptul adversarului îl împiedică de a prinde centura adversarului, are un avantaj mare de a câştiga meciul.

Asociaţia japoneză de sumo (Nihon Sumō Kyōkai) are înregistrate 70 de tehnici prin care se poate câştiga, anume tot feluri de împinsături, ridicări, îmbrâncituri, apăsări la pământ, piedici etc. 48 dintre acestea sunt tehnici „clasice”, dar doar cam jumătate sunt folosite în mod curent.


Ceremonie la începutul meciurilor

Rikishi

Majoritatea luptătorilor încep sportul ca profesionişti la vârsta de 15 ani (după terminarea învăţământului obligatoriu în Japonia), când se alătură unui club, numit heya. În 2009 erau aproximativ 680 de rikishi. Cluburile mari au cam 30 de rikishi, iar cele mai mici doar câte unu. Există înălţime şi greutate minimă pentru cei care doresc să devină luptători profesionişti. În 2009, înălţimea minimă este de 173 cm, iar greutatea minimă de 75 kg. Au existat cel puţin un caz când pentru a atinge înălţimea minimă, o persoană a avut o operaţie prin care şi-a implantat silicon sub peilea din creştetul capului (etse vorba de rikishi-ul Mainoumi). Viaţa de rikishi este foarte regimentată, cu reguli stricte (decise de asociaţia de sumo) referitoare la antrenamente, comportament etc. De exemplu, nu au voie să conducă maşină.

Nu există categorii de greutate, deci încercarea de a se îngrăşa este una din "obligaţiile" luptătorului. Mâncarea tipică este aşa-numita chankonabe, un fel de supă cu tot felul de zarzavaturi şi carne. Rikishi mănâncă doar de două ori pe zi, dar în cantităţi imense. După masa de prânz, somnul este obligatoriu.

Meciurile


Dohyō-ul

Se luptă 1 contra 1 într-un cerc marcat cu sfori groase din paie de orez pe o platformă de lut întărit -numită dohyō, iar scopul este ca să faci ca oponentul să iasă din cerc, sau să atingă suprafaţa cercului cu oricare altă parte a corpului decât cu tălpile picioarelor (chiar şi cu o şuviţă de păr).

Înainte de lupta propriu-zisă, luptătorii au cel mult 4 minute la dispoziţie pentru "încălzire", timp în care se aşează pe vine, aruncă sare în aer (ca semn de purificare), ridică câte-un picior sus în aer şi îl lasă jos în mod exagerat (ca şi cum ar calca în picioare duşmanul) etc. Acest timp de pregătire este direct proporţional cu rangul: cu cât rangul este mai înalt, cu atât au mai mult timp de pregătire. Meciul începe după ce ambii rikishi au atins simultan dohyō-ul cu ambii pumni.

Majoritatea meciurilor se termină în mai puţin de un minut.

Arbitrul


Costumul arbitrului

Arbitrul este numit gyōji, care este îmbrăcat în costum purtat de nobilii de la Curtea Imperială în secolul 14.

Clasele

Rikishi sunt organizaţi într-un fel de piramidă: în clasele inferioare (jonokuchi- clasa cea mai de jos, jonidan, sandanme şi makushita) sunt cei mai mulţi rikishi. Pentru a putea intra în cea mai joasă clasă, jonidan, trebuie să fi participat cel puţin la un meci în categoria maezumō (care înseamnă "înainte de sumō"). În turnee, aceşti luptători au meciuri în 7 din cele 15 zile ale turneului. Dacă au 4 sau mai multe câştiguri (lucru care se numeşte kachikoshi) au şanse de a fi promovaţi în clasa următoare. Pierderea a 4 sau mai multe meciuri se numeşte makekoshi şi luptătorul riscă să fie degradat.

Rangurile

În clasa makuuchi (de cel mai inalt nivel) există următoarele ranguri (în ordinea importanţei): yokozuna- de est (mai important) şi de vest (în februarie 2009 sunt doi, câte unul în în est şi în vest), ōzeki, sekiwake, komusubi şi maegashira (aceştia din urmă au şi numere, de exemplu, 'maegashira 8'). Apoi este clasa jūryō (unde toţi rikishi au doar numere, de exemplu jūryō 5). Jūryō este ultima clasă unde rikishi au salariu. Cei din clasele inferioare trăiesc dintr-un fel de bani de buzunar primiţi de la antrenorul principal (numit oyakata), sponsori şi Asociaţia japoneză de sumo. Salariul unui yokozuna este de 2, 82 milioane de yeni (aproximativ 25 000 de euro la rata de schimb febr. 2009) pe lună, iar a unui rikishi din clasa jūryō cam 9 000 de euro.. Banii de buzunar pentru rikishi de clasa inferioară sunt cam 350 de euro pe lună.

Turneele oficiale

Se numesc honbasho şi au loc de 6 ori pe an (3 la Tokio, şi câte unul la Osaka, Nagoya şi Fukuoka), câte 15 zile fiecare, din două în două luni, primul turne al anului fiind în ianuarie. Între aceste turnee oficiale, rikishi călătoresc în provincii (uneori chiar şi în străinătate) pentru popularizarea sportului. Aceste turnee sunt neoficiale, şi deci nu contează pentru rangul unui rikishi.

Câştigarea unui honbasho se plăteşte cu 10 milioane de yeni (approx. 86 000 euro, la rata de schimb februarie 2009).

Femeile nu au voie să se urce pe dohyō, deoarece în conformitate cu religia shinto nu sunt "curate". De aceea la sfârşitul unui turneu oficial, premiile- care sunt decernate pe dohyō- sunt întotdeauna prezentate de bărbaţi.

Scandaluri

În 2008, trei rikishi (toţi ruşi) au fost daţi afară din asociaţie deoarece au fumat marijuana. În 2009, un alt rikishi (Wakakirin, japonez) a fost dat afară din acelaşi motiv.

Mai mulţi rikishi care s-au retras din sport au susţinut că există blaturi la unele turnee. Nu a putut fi dovedit nimic, şi asociaţia de sumo i-a dat în judecată pe respectivii. Actualmente (2009), procesele sunt încă în curs de desfăşurare.

În 2007 un tânăr rikishi a fost omorât în bătaie de alţi rikishi mai în vârstă pentru că acesta îşi exprimase dorinţa de a părăsi clubul şi a se retrage din sumo. Rikishi sunt deseori loviţi de câtre antrenorul principal cu un fel de sabie de bambus numită shinai în timpul antrenamentelor, pentru "întârirea spirituală".